Munții Mehedinți: Vârful lui Stan (1466 m) - 21 aprilie 2021

   Cred că Vârful lui Stan este cel mai frumos vârf mai mic de 2000 m pe care am fost, iar acest lucru se poate datora nu numai reliefului carstic, întâlnit pe toate traseele ce duc spre el, ci și peisajelor cu munți și dealuri, creste și văi, cer și pământ.

    Voiam de mult timp să merg pe Vârful lui Stan, auzind că este un loc foarte frumos, dar ceea ce m-a determinat cel mai mult să merg a fost faptul că este cel mai înalt din județul Mehedinți. Alt motiv a fost că, deși eram foarte aproape de el, în Mehedinți, nu mai fusesem acolo.

    Am ales un traseu cu dificultate medie (cred eu că din cauza lungimii: aproape 9 km), marcat cu triunghi albastru până pe Vârful lui Stan. Pornește din Isverna (440 m), urcă domol pe un deal (650 m), apoi traversează o vale seacă, plină cu bolovani, după care drumul se lărgește considerabil și urcă ceva mai abrupt până în Poiana Beletina (1250 m) - unde drumul este drept - care se traversează până în capătul celălalt, până în apropiere de Foeroaga Beletina, apoi urcă abrupt pe niște bolovăniș (nu este dificil), parte de traseu ce oferă priveliști minunate cu Munții Cernei și cu crovurile, până intră în pădure - ultima parte a traseului - de unde începe o potecă ce duce până aproape de vârf, în locul unde începe porțiunea cu lapiezuri (necesită foarte mare atenție; un pas greșit te poate costa mâini sau picioare rupte) ce duce pe vârf. Traseul este periculos și dificil iarna, din cauza zăpezii, iar vara este periculos din cauza viperelor (nu e de glumă!).

    Am mers pe vârf în grup de 4: eu, mama, tata și un văr. Am intrat în traseu la ora 09:45, pe continuarea drumului ce vine dinspre Primăria Comunei Isverna. Drumul este asfaltat pe o distanță scurtă, după care se transformă în potecă. Eram foarte entuziasmat, mai ales că relieful carstic este preferatul meu și aveam să îl văd absolut tot drumul. 

    După jumătate de oră de urcare, au început să apară peisajele: Cornetele Babelor și Cerboanei se vedeau ca niște siluete misterioase sub razele timide ce sclipeau printre nori ale soarelui, iar Isverna semăna cu un lănțișor de case purtat de Munții Mehedinți la poale. Prăpastia era luminată de raze ca printr-un filtru al norilor.

    După urcarea domoală pe deal, se face la stânga pe o potecă mai îngustă, ce trece pe lângă o poiană cu clăi de fân. Noi am intrat în poiană, pentru că poteca era blocată de rugi, și am ocolit-o paralel, până când ne-am dat seama că poteca urcă abrupt dintr-o dată și a trebuit să urcăm o mică pantă... tot cu rugi. Acolo unde urcă, poteca ocolește o vale seacă pe deasupra, doar pe o mică distanță, pentru că versanții devin tot mai abrupți, iar poteca coboară tot în valea seacă. Acea vale seacă mi s-a părut foarte frumoasă: a fost prima parte cu adevărat carstică din traseu. Cu tot entuziasmul meu, parcă nu se mai termina! Devenea tot mai abruptă și tot mai obositoare, atât la privire, cât și la mers. Am mers prin ea aproape o oră. 

    

    După ce am scăpat de valea seacă, am făcut o curbă obligatorie, pentru că valea a ajuns la obârșie, care era la poalele unei stânci abrupte. După curbă, poteca se lărgește foarte tare, transformându-se în drum forestier și apar primele indicatoare spre Poiana Beletina. Apar și primele semne de oboseală, dar nu foarte accentuată. După ce mergem prin pădure, ajungem într-o zonă feerică cu stânci înalte și cu o vale, de data aceasta, cu apă. Mergând pe lângă vale, crescând în altitudine (fiind deja la peste 1000 m), avem și prima surpriză, la început plăcută: zăpadă! Mă așteptam să găsim zăpadă, chiar dacă eram la sfârșitul lui aprilie.

    După ce mai mergem puțin observăm sfârșitul urcării și orizontul cu copaci. Știam ce se vedea: Poiana Beletina. De la începutul traseului până acolo am făcut 3 ore. Drumul ocolea un izvor cu apă potabilă, ceea ce ne-a determinat să părăsim drumul ca să luăm apă. A fost o alegere care m-a făcut foarte fericit, pentru că am găsit o brândușă. Eram oarecum trist că nu am ajuns în Podișul Mehedinți la începutul primăverii ca să văd ghiocei și brândușe, dar iată că Poiana Beletina mi-a pregătit o surpriză plăcută. Spun surpriză, deși îmi trecuse prin cap ideea că aș putea găsi brândușe acolo, dar nu mă așteptam să și am dreptate. După ce am intrat înapoi pe drum, am mai găsit două brândușe; bucurie și mai mare!  Aici, la intrarea în poiană, am luat și masa pe niște bănci și o masă, puse acolo cel mai probabil pentru excursioniști ca noi. Aveam și carne la noi și am avut o frică să nu ajungă mirosul la nasul vreunui urs și să ne facă o vizită (nedorită).

       La intrarea în Poiana Beletina găsim o stână, așezată lângă un câmp uriaș cu lapiezuri. Vedem și o pancartă turistică cu informații despre rezervația naturală Vârful lui Stan, unde observăm că nu mai avem mult până în vârf. Suntem fascinați (mai ales mama) de iarba foarte fină din poiană și ne gândim cu groază că vara acel loc frumos se transformă într-o capcană: iarba de un verde magic este împânzită de vipere pe cât de lungi și de frumoase, pe atât de periculoase🐍. Ne oprim în fața unei porțiuni cu zăpadă de lângă un câmp de lapiezuri pentru poze. Continuăm drumul prin poiană, constatând că, după soarele parcă prea frumos ca să fie adevărat de acolo, se văd niște nori negri. Ne certam, pentru că unii spuneau că sigur va ploua, alții ziceau să tacă... „Dacă plouă, nu știu ce-ți fac!” Eu eram optimist și credeam că norii nu ne vor aduce cu ei ploaie. Ajungem la mijlocul poienii, de unde Vârful lui Stan se vedea foarte bine și părea aproape (se vedea marcajul cu numele vârfului pe el), și lângă o dolină ce arăta minunat înzăpezită și o vale abruptă unde trebuia să avem grijă să nu cădem. Din locul de unde am luat masa zăpada părea puțină în Poiana Beletina, dar ne-am înșelat. La început am încercat să ocolim zăpada, dar apoi nu mai aveam pe unde și am fost nevoiți să o luăm fix prin ea, udându-ne la picioare. Și dacă tot vine vorba de ud, vreau să spun că cei din tabăra „va ploua” au avut dreptate: soarele a dispărut dintr-o dată și a început să picure. În față se vedeau vârfurile Vlașcu Mic (1733 m) și Zglivar (1710 m), din Munții Cernei, învăluite într-un nor ce se plia pe forma de trapez a celor două; era magic. Acolo nu mai era cazul de ploaie, ci de ninsoare. În scurt timp ajungem în locul unde facem la dreapta spre Vârful lui Stan.

    Am început urcarea abruptă prin bolovani și lapiezuri, care nu este foarte dificilă, dar este destul de solicitantă; a fost ultima parte „normală” a traseului. După ea, oboseala apăruse și era greu de suportat. Urcarea pe lapiezuri nu a durat mult - cam 30 min. Sus, unde începea pădurea, erau priveliști foarte frumoase. Uite că și norii aveau părțile lor bune: făceau peisajele mult mai „gustoase” de privit! Apropo de nori. Ploaia s-a oprit, dar nu vă bucurați încă, pentru că... s-a transformat în mici grăunțe de gheață, care pocneau bolovanii și se spărgeau, scoțând un sunet interesant. Sătul de stânci, de ploaie și mai nou de gheață, m-am bucurat să văd că intrăm în pădure. Nu știam ce mă așteaptă!

      După ce am intrat în pădure, a început partea cea mai urâtă a traseului: o potecă îngustă, ce urca abrupt, plină cu zăpadă ce îți acoperea piciorul, zonă lipsită de peisaje și multă oboseală, acumulată în cele peste 4 ore făcute până acolo. Pot spune că norocul nostru a fost că mai fuseseră și alții înaintea noastră și erau urme în zăpadă pe care puteam să călcăm ca să avem o stabilitate mai mare. Eu, mama și tata ne descurcam destul de bine, însă vărul meu a avut o parte de traseu ce sună așa: pas, căzătură, pas, căzătură, doi pași (deja am avansat), căzătură. Vreau să precizez că el era cel mai mic dintre noi, așa că nu am râs de el, dimpotrivă - l-am ajutat, niciunul dintre noi neașteptându-se să fie zăpada așa de mare. Urmând marcajul, am ajuns pe o stâncă foarte netedă - un loc bun de odihnă - pe care am confundat-o preț de câteva secunde cu Vârful lui Stan (căutam marcajul cu privirea). Nu vă recomand să treceți pe acolo, pentru că de pe stâncă se coboară abrupt pe marcaj, spre poteca spre vârf. Am coborât destul de ușor, dar cu frică, găsind o grămadă de viorele - unele neînflorite. Am continuat pentru puțin timp urcarea prin pădure, după care am urcat pe niște lapiezuri formate pe niște stânci enorme și periculoase (foarte mare atenție!) până pe Vârful lui Stan. Eram distrus! Nu mai puteam să mă mișc. Făcuserăm puțin peste 5 ore până aici din Isverna. Priveliștile erau spectaculoase! Nu o se le exprim prin cuvinte, ci prin poze. Iată-le:

    Când am plecat de pe vârf, am avut parte de o altă surpriză: a început să ningă! Ningea liniștit, cu fulgi mari, amintindu-ne de iarnă, care nu a plecat încă din Mehedinți se pare. Când ne-am întors, am ocolit stânca cea mare pe urmele lăsate în zăpadă de cei ce au venit înaintea noastră (probabil niște cunoscători ai traseului). Când nu este zăpadă este aproape imposibil să ocolești stânca dacă nu ști traseul, pentru că atunci nu mai sunt urme, ceea ce poate fi periculos vara, stânca luminată de soare fiind paradisul oricărei vipere, fie ea cu corn sau comună. Partea de pădure cu zăpadă a fost groaznică! Îmi doream ca totul să fie un vis și să mă trezesc... nicio șansă... totul era real! Când am văzut că ieșim din pădure m-am mai liniștit, mai mult, vedeam peisaje noi. Norii se ridicaseră de peste creste și am văzut și un vârf nou: Arjana (1511 m), tot în Munții Cernei. Cătunele izolate deveniseră și ele vizibile - mă simțeam de parcă mă uitam pe o hartă! La urcare lăsaserăm pe niște stânci o sticlă de 2 l plină cu apă, ca să mai ușurăm bagajul. Am găsit-o tot acolo și la întoarcere și am luat cu noi din nou. Pe micile petice de iarbă dintre stânci am găsit și flori de ciuboțica-cucului, care abia înfloreau, jos, în podiș, fiind aproape de sfârșit.

    Am ajuns după o lungă coborâre înapoi în Beletina. Eram atât de obosit și de amorțit încât nu-mi mai păsa de nimic: mergeam fix prin zăpadă, nu mai urmăream urmele, nu mă mai interesa de ce era în jur, mergeam ca oaia căpiată. La ieșirea din Beletina am avut o mare surpriză, dată de natură ca să mai uit de oboseală probabil: un câmp uriaș cu brândușe mov și albe. Era minunat! Nu știu cum l-am ratat la început, dar mă bucur că am dat peste el acum. Am cules câteva, ca amintire de acolo. Urma coborârea pe drumul forestier, apoi pe valea seacă. Pe acolo mergeam la fel - ca oaia căpiată. Nu mă interesa că pe drum era nămol, zăpadă sau crengi, eu treceam ca buldozerul și nu simțeam nimic. Atunci parcă nu mai ajungeam în valea aia seacă. La fiecare curbă mă bucuram, până când vedeam că mi-am luat țeapă: mai era până la vale. Când în sfârșit am ajuns acolo m-am bucurat enorm de mult. Coborârea prin ea nu mi s-a părut că a durat mult. Pe-acolo mergeam tot ca o oaie căpiată (mă mir că nu m-am împiedicat în bolovani). Eu și mama o luaserăm înainte, iar tata și vărul meu erau mai în spate. Când am ajuns în poiana cu clăi de fân, eu și mama ne-am oprit și am luat loc pe iarbă, știind că acolo nu mai există riscul să amorțim de frig și am sunat-o pe bunica, s-o asigurăm că totul a mers bine și că nu am pățit nimic. După ce au venit și ei doi, au luat loc lângă noi și am stat acolo câteva minute să ne mai odihnim. Am luat-o apoi pe coborârea spre Isverna și vedeam apusul peste dealuri. Când am ajuns în sat, niște oameni ne-au oprit și ne-au întrebat dacă mai e zăpadă în Poiana Beletina, că vor și ei să urce cu ATV-urile. Le-am zis să mai aștepte. Atunci mi-am dat seama că puteam să fi întrebat și să fi găsit un traseu mai comod spre poiană, dar faptul era deja consumat. Am zis că dacă o să mai mergem pe Vârful lui Stan, o să căutăm acel traseu. Când am văzut mașina, parcată în fața primăriei, am alergat spre ea fix ca o oaie căpiată. Când m-am așezat pe banchetă, m-am simțit ca un rege (deși doar stăteam jos, însemna enorm după mai bine de 8 ore de mers continuu). Am început să facem schimb de poze și să le postăm pe Facebook, să vadă și prietenii pe unde ne duc pe noi picioarele și poate să le dăm idei de drumeție.

    Vă recomand să vizitați județul Mehedinți. Este un loc minunat, unic în lume! Împreună, putem face Mehedințiul un loc ce nu trebuie să lipsească de pe lista unei vizite în România! Vă mulțumesc!

⭐